Vizită interculturală la Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret Bălți

Pe data de 16 iulie 2025, Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret din municipiul Bălți a găzduit o vizită specială din partea unui grup de tineri din Drochia și Germania, în cadrul unei activități de schimb intercultural și învățare reciprocă. Activitatea a fost realizată prin intermediul Centrului de Dezvoltare Durabilă și Inovare Civică.

Evenimentul a început cu activități energizante și discuții interactive, menite să creeze o atmosferă prietenoasă și deschisă. Tinerii au avut ocazia să exploreze modul de funcționare al Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tineret din municipiul Bălți și au aflat despre serviciile pe care le oferă, dar și despre activitățile organizate pentru susținerea dezvoltării tinerilor.

Printre serviciile prezentate s-au regăsit: orientare profesională și ghidare în carieră, media, animarea timpului liber, voluntariat, dezvoltare personală și participare.

Tinerii au împărtășit, la rândul lor, informații despre centrele de tineret din comunitățile din care provin, ceea ce a generat un schimb valoros de idei și bune practici.

Vizita s-a încheiat cu vizionarea unui teatru de umbre „O șansă la doi” care promovează subiectul egalității de gen. Vizionarea a fost urmată  de o discuție deschisă despre emoțiile trăite și percepțiile tinerilor privind acest subiect important.

Ne bucurăm că această întâlnire a oferit tinerilor un spațiu prietenos pentru dialog, învățare și schimb de idei. A fost o ocazie valoroasă de învățare reciprocă, de împărtășire a experiențelor și de reflecție asupra unor subiecte relevante pentru tineri. Astfel de experiențe ne motivează să continuăm să creăm un mediu deschis și sigur pentru toți tinerii care ne trec pragul.

,,A fost pentru prima dată când am venit la CRAT și atunci când am privit teatrul de umbre am rămas uimită de această tehnică de promovare a unor valori esențiale în societatea de azi.” – a menționat o tânără din Drochia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top