Școala de vară „Ghidul Orientării Profesionale pentru TINEri” la CRAT Bălți

Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret din municipiul Bălți în parteneriat cu Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA, a organizat în data de 22-25 iunie 2025 Școala de vară de zi cu denumirea: „Ghidul Orientării Profesionale pentru TINEri” un program intensiv dedicat dezvoltării personale și profesionale a tinerilor din Republica Moldova.

Timp de patru zile consecutive, 40 de participanți din diverse regiuni ale țării – inclusiv Bălți, Drochia, Florești, Soroca și Fălești – au beneficiat de sesiuni interactive și ateliere practice, facilitate de formatori profesioniști ai CRAT Bălți precum și de reprezentanți ai Direcției Ocupării Forței de Muncă (DOFM).

Tematicile abordate în cadrul școlii de vară au inclus:

  • Atelier despre construirea brandului personal și profesional;
  • Tehnici eficiente de redactare a CV-ului și cum corect pot aplica tinerii la un post de muncă;
  • Oportunități oferite de DOFM și locuri de muncă destinate tinerilor;
  • Simulări de interviu și jocuri de rol;
  • Programe de angajare pentru tineri;
  • Ateliere S4D – cu implicarea a 4 formatori calificați în metodologia Sport pentru Dezvoltare: Vicol Djesica, Drosu Oleg, Jitaru Cristina și Mihalcean Nonna;
  • Atelierul de Teatru de Umbre „Bătălia profesiilor” – despre factorii decizionali în alegerea carierei;
  • Atelierul de Teatru de Umbre „O șansă la doi” – despre stereotipurile de gen și impactul lor asupra alegerilor personale.

Participanții au avut ocazia să își descopere punctele forte, să înțeleagă provocările reale de pe piața muncii, ce întrebări capcană pot oferi angajatorii și cum corect să răspundă la ele. Toate acestea învățându-le prin exerciții practice, studii de caz și activități de grup.

În urma acestei școli de vară  tinerii au fost deschiși să ne ofere și un feedback sincer despre cele învățate, printre care se înscriu:

„Fiind student peste hotare, mă bucur să revin în Republica Moldova și să văd că există mii de oportunități pentru tineri, și nu doar pentru cei din orașele mari, ci și pentru cei din regiuni. Am învățat foarte multe lucruri utile, în special despre redactarea unui CV și despre interviul de angajare.” – a menționat Cătălin, participant al școlii.

,,Am rămas uimită de metodologia S4D prin care formatorii au reușit să îmbine plăcutul cu utilul și chiar am învățat multe lucruri noi despre angajarea tinerilor în câmpul muncii, pe lângă socializarea și interacțiunea de care am avut parte.” – a menționat Mirela, participantă la școlii.

În ultima zi, participanții au fost certificați pentru finalizarea cu succes a programului, acumulând cunoștințe și experiențe valoroase pentru construirea unei cariere în domeniile de interes propriu.

Evenimentul s-a încheiat cu câte un discurs din partea persoanelor-cheie care au susținut această inițiativă:

  • Cristina Melnic – coordonatoare de programe în cadrul GIZ Moldova;
  • Ludmila Blaj – specialistă principală în domeniul tineret din cadrul Direcției Învățământ, Tineret și Sport Bălți.

Proiectul a contribuit la consolidarea încrederii tinerilor în propriul potențial și la oferirea unor instrumente concrete pentru integrarea în câmpul muncii și construirea unei cariere solide.

Mulțumiri speciale pentru toți partenerii care au contribuit la realizarea acestui eveniment frumos și util: GIZ Moldova, Direcția Ocupării Forței de Muncă, Agenția Teritorială de Asistență Socială, Nord News, Centrul Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA și Direcția Învățământ, Tineret și Sport Bălți.

„Prin această școală de vară ne-am propus să oferim tinerilor un cadru sigur, practic și motivant în care să își descopere potențialul profesional și să își consolideze încrederea în propriile alegeri de carieră. Suntem convinși că investiția în ghidarea profesională contribuie direct la construirea unei generații mai pregătite, mai curajoase și mai conștiente de oportunitățile existente.” – a menționat Mihalcean Nonna, directoarea CRAT.

____________________________

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul proiectului „Sport pentru dezvoltare – Moldova în mișcare”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top