Rezultatele sesiunii de bacaluareat, sesiunea de bază 2025

Direcția Învățământ, Tineret și Sport a municipiului Bălți adresează tuturor absolvenților de liceu sincere felicitări cu ocazia încheierii probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat – sesiunea 2025. Finalizarea acestei etape marchează un moment de referință în parcursul educațional al fiecărui candidat, iar efortul depus de elevi în această perioadă merită întreaga recunoaștere.

În sesiunea curentă, la examenele de bacalaureat au participat 1085 de candidați din municipiul Bălți. Probele s-au desfășurat în conformitate cu reglementările în vigoare și într-un mediu organizatoric adecvat, asigurat de instituțiile responsabile.

Rezultatele preliminare vor fi afișate în data de 26 iunie 2025, în fiecare centru de bacalaureat unde s-au desfășurat examenele. În aceeași zi, candidații care doresc reevaluarea lucrărilor vor putea depune cereri de contestare direct la centru de bacalaureat în care au susținut probele.

Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi publicate în data de 4 iulie 2025.

Eliberarea certificatelor de studii liceale pentru sesiunea de bază este programată în perioada 04–05 iulie 2025.

Direcția Învățământ, Tineret și Sport adresează mulțumiri cadrelor didactice, personalului implicat și echipelor manageriale pentru profesionalismul și dedicarea manifestate pe parcursul organizării sesiunii de bacalaureat. Totodată, le transmite absolvenților – tineri aflați la început de drum – urări de succes și încredere în forțele proprii, cu speranța că rezultatele obținute vor reflecta efortul depus și vor deschide perspective solide pentru continuarea studiilor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top