2 Aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
,,EI sunt pur și simplu diferiți,
Dar trebuie să le oferim și LOR
Șansa de a învăța, a gândi, a iubi și a visa…”
În data de 2 Aprilie, în fiecare an, împreună cu comunitatea mondială consemnăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.
Marcarea acestei zile are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a autismului la toate nivelele societății, creând o oportunitate în plus de atenționare a opiniei publice asupra existenței persoanelor cu autism în societate.
Direcția Învățământ Tineret și Sport, Serviciul asistență psihopedagogică, mun. Bălți a mobilizat întreaga comunitate educațională în a marca, sensibiliza și a fi solidari, prin purtarea unui element albastru, fiind culoarea simbolică a acestei zile, dar și a îndeamnă în a purta culoarea în suflet, pe tot parcursul anului.
Dezvoltarea, educația și instruirea unui copil cu autism necesită angajamentul major din partea specialiștilor și a părinților. O intervenție timpurie prin educație și sprijinul familiei, ajută tot mai mulți copii cu TSA să se dezvolte și să se adapteze în societate. În acest context, specialiștii din Instituțiile de Învățîmânt au organizat și desfășurat activități de sensibilizare, informare și conștientizare a autismului, în rândul copiilor, cadrelor didactice și părinților, în perioada 31.03.21-02.04.21. Intervențiile specializate și programele educaționale care sunt realizate și implimentate în instituțiile de învățământ unde sunt încluși copiii cu autism, sporesc capacitatea acestora de a învăța și de a comunica cu semenii lor.
În această ordine de idei, menționăm și suportul, activismul și implicarea comunității de părinți, care au instituit Asociaţia Obştească „AUTISM HOPE”, prin intermediul căreia se acordă suport copiilor cu autism şi familiilor acestora.
Or, Incluziunea este mai mult decât accesul la șanse egale. Este un vehicul al speranței care ne conduce visele spre un viitor cu posibilități grandioase PENTRU TOȚI! Soluția este acceptarea, conștientizarea și identificarea resurselor, potențialului fiecărui copil cu autism, cu scopul integrării în societate., iar ATITUDINEA este cea care face diferența!
,,Autismul nu este o altă lume,
Autismul face parte din această lume!
Susține incluziunea persoanelor cu autism!”

