REZOLUŢIA CONFERINŢEI PEDAGOGICE MUNICIPALE 2018 ”Împreună pentru educaţia de calitate”

Având în vedere schimbările de paradigmă din sistemul educaţional naţional, orientate spre creşterea calităţii demersului instructiv-educativ;

Ţinând cont de  cadrul normativ de organizare a procesului didactic,

ca urmare a discuţiilor desfăşurate în atelierele de lucru şi în şedinţa în plen din cadrul Conferinţei pedagogice municipale, noi, manageri şi membri delegaţi din instituţiile de învăţământ general din mun. Bălţi, ne propunem realizarea următoarelor acţiuni pentru anul de studii 2018-2019:

– continuarea implementării Programului  de dezvoltare a educației din mun. Bălți până în a.2020;

– motivarea (intr/extrinsecă) a cadrelor didactice pentru studiu şi autoperfecţionare;

– implicarea cadrelor didactice în implementarea strategiilor de proiectare a sistemului de management al calităţii în instituțiile de învăţământ;

– antrenarea cadrelor didactice în ateliere de lucru mixte, în vederea asigurării continuităţii procesului educaţional;

– promovarea principiului inter- şi transdiciplinarităţii în activitatea didactică în vederea fundamentării învăţării aplicative;

– valorificarea experiențelor manageriale privind crearea imaginii de succes a unității de învățământ şi întru sporirea calității serviciilor educaționale prestate;

– diseminarea experienței avansate a cadrelor didactice la nivel local, naţional;

– crearea unui model de implicare a elevului în parteneriat cu profesorii, în procesul de proiectare, desfăşurare şi evaluare a activităţilor educaţionale;

– stimularea și motivarea elevilor performanți, a tinerilor sportivi;

– sporirea accesului copiilor la servicii de educație timpurie;

– extinderea practicilor educaţiei incluzive;

– asigurarea protecției vieții, securității copiilor și prevenirea violenței în mediul educațional;

– parteneriatului şcoală-familie pentru asigurarea succesului şcolar al tutror elevilor;

– promovarea parteneriatului academic multiaspectual întru sporirea calității în sistemul educațional din municipiu;

– încurajarea participării instituțiilor la proiectele educaționale și comunitare naţionale şi internaţionale în scopul promovării imaginii pozitive a sistemului municipal educaţional;

– acordarea autonomiei instituţiilor de învăţământ, implementarea Curricula la decizia şcolii: programe şi cursuri în baza condiţiilor existente şi a doleanţelor elevilor şi părinţilor;

– identificarea resurselor financiare întru dotarea instituțiilor de învățământ general și extrașcolar cu inventar didactic;

– îmbogățirea fondului de tehnologii asistive (softuri educaționale) pentru învățământul general.

22.08.2018

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top