Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți

Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți

Cu entuziasm, perseverență și tenacitate tinerii tind spre obiective mărețe și depun efort pentru a le realiza. Urmărind scopul de dezvoltare personală și a întregii comunități, obțin experiențe frumoase și cuceresc noi orizonturi. Drept dovadă ne servesc și rezultatele remarcabile pe care le-au obținut în cadrul Concursului Bunelor Practici din domeniul Tineret – 2021, care ne-a întrunit în data de 13 noiembrie 2021 în Palatul Minicipal de Cultură mun. Bălți.

Concursul Bunelor Practici în Domeniul Tineret are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor şi  contribuţiei tinerilor și organizaţiilor de tineret  din mun. Bălți în vederea participării active în viața comunității.

Orașul nostru se mândrește cu tinerii care își manifestă potențialul, curajul și entuziasmul, dar cel mai important, se implică activ prin acțiuni concrete.

Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți Gala Bunelor Practici în Domeniul Tineret municipiul Bălți

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top