Concurs de selectare a membrilor Consiliului Național al Elevilor

Elevii din învățământul preuniversitar din clasele VII-XII sunt invitați să participe la concursul pentru selectarea noii componențe a Consiliului Național al Elevilor (CNE), care urmează să activeze pe parcursul anului de studii 2019-2020.

Viitorii membri ai CNE vor fi aleşi de o comisie de concurs instituită de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Candidaturile acestora vor fi propuse de structurile de autoconducere şcolară ale elevilor (consiliul elevilor, senatul școlar etc.) din instituțiile de învăţământ general (gimnazii, licee).

Dosarul candidaților la concurs va include următoarele acte: CV-ul candidatului; acordul informat al părintelui/îngrijitorului; o scrisoare de motivație din partea candidatului; procesul-verbal al ședinței organului de autoconducere al elevilor din instituția de învățământ. Acesta va fi transmis pe adresa de mail cne.edu.md@gmail.com până la data de 30 mai 2019.

Membrii CNE sunt aleși pentru un an școlar și se convoacă trimestrial, în timpul vacanțelor școlare, pentru a discuta cu angajații şi conducerea Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și cu reprezentanții altor structuri din domeniul educațional, despre problemele care îi preocupă, în special cele ce ţin de relevanța şi calitatea educației.

Scopul Consiliului este de a asigura dreptul la opinie și libera exprimare a elevilor, cât și dreptul de participare în procesul decizional. Astfel, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării are posibilitatea să obțină informații din prima sursă despre problemele cu care se confruntă sistemul educațional. În același timp, Consiliul constituie o platformă prin care elevii pot să-și facă vocea auzită referitor la toate aspectele ce țin de activitatea instituțiilor de învățământ, precum și un mecanism prin care conducerea ministerului consultă opinia lor în elaborarea politicilor educaționale. Activitatea consiliului are loc pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și este implementată de Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO.

Un consiliu similar există și pentru elevii din învățământul profesional tehnic.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top