#Concurs de DRAGOBETE 2021

Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT” din cadrul DÎTS municipiul Bălți în parteneriat cu primul spațiu de socializare și dezvoltare personală Anticafeneaua din Bălți și Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA lansează concursul lunii februarie 2021.

Dragobete este ziua îndrăgostiților, marcată de cei îndrăgostiți pe meleagurile noastre din vremuri străvechi. Dacă ești unul din cei îndrăgostiți și îți iubești tradițiile și legendele, te îndemnăm să cunoști istoria Dragobetelui și să te alături Concursului lansat.

Concursul se desfășoară în mediul online, în perioada 13 februarie-23 februarie.

Participarea la concurs este deschisă pentru toți tinerii (14-35 ani) și are drept obiectiv selectarea celor mai ingenioase ”Declarații de Dragoste!”.

Declarațiile pot lua forma de:

  • material video de până la 2 minute;
  • material scris, de până la jumătate de pagină A4;
  • material poster online.

Toate lucrările vor fi depuse la adresa electronică al CRAT crat.balti@gmail.com cu mențiunea în titlul mesajului ”Concurs de Dragobete”, iar în mesaj Numele/Prenumele aplicantului și numărul de contact.

Câștigătorul își va ridica premiul, în data de 24 februarie de Dragobete la aniversarea de 4 ani a primului spațiu de socializare și dezvoltare personală Anticafeneaua din Bălți.

Menținem o frumoasă tradiție, de a lansa lunar câte o provocare tematică care vine cu surprize și cadouri pentru participanți.  Anul acesta ziua de Dragobete este una și mai specială, fiind cea de a 4-a aniversare a celui mai îndrăgit spațiu de socializare și dezvoltare personală a tinerilor din Bălți_Anticafeneaua din Bălți, a menționat directorul interimar CRAT_Mihalcean Nonna.

Ne dorim să fim mai aproape de fiecare tânăr, și dezvoltăm în continuare tehnici online și offline de activitate, a menționat coordonatoarea departamentului Voluntariat CRAT_Inga Pascal.

Urmăriți agenda activităţilor pe https://www.facebook.com/anticafeneabalti/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

back to top